Motto: “nu exista iubire, ci doar o cantitatatee imensa de teama ca femeia care ne place se culca cu altul. Ha! Asa-i ca o iubesti si mai tare?!” Adrian Sahr – Mintea unui barbat divortat

In copilarie am fost o persoana introvertita. Nu imi exprimam sentimentele, pentru ca am fost crescuta cu mari sacrificii, pe care, precoce fiind, le-am observat de timpuriu si am stiut ca anumite lucruri nu se spun si nu se cer: o jucarie pe care parintii nu si-o permiteau; hainute, dulciuri; si altele…cand mi-a placut prima data un baiat, nu i-am spus-o. Nu i-am aratat-o. Si el, nestiind, s-a apropiat de prietena mea cea mai buna de pe vremea aia.

De doua zile ma tot gandesc cum sa incep acest text. Ma strabat atatea ganduri si ma ineaca atatea lacrimi, incat atunci cand incerc sa le astern pe hartie se transforma intr-o gramada indescifrabila de cuvinte ude, care nu vor sa isi gaseasca ordinea in fraze.

Cred ca voi incepe cu cateva cuvinte de parere de rau pentru Madalina. Acest articol este inspirat de ea, insa este alimentat de propriile temeri, precum si ale altor prieteni dragi, care se lupta cu acest demon: depresia. Sunt socata de la moartea ei. Si nu pentru ca a murit Madalina. Nu pentru ea ca persoana plang, Dumnezeu sa ma ierte, dar nu o cunosteam si nu pot sa fiu ipocrita si sa spun ca plang pentru ea. Plang pentru soarta ei. Pentru gandurile ei negre. Pentru ca a fost cu atat mai socant cu cat nimeni nu se astepta in jur. Nici propria familie. Si stau sa ma intreb cat de bine cunoastem un om pana la urma. Daca traim langa el atatia ani si nu ne putem da seama ce e in sufletul lui. Sa nu-i vedem durerea zugravita pe chip, sa nu-i surprindem lacrima uscata in coltul ochiului, sa nu recunoastem fericirea de zambetul fortat si stralucirea din ochi de umezeala lacrimilor sterse pe furis.

De exemplu, sa zicem ca aveti chef intr-o seara sa mergeti la restaurant. Sau la o terasa, ca tot e vara. Si toti prietenii vostri sunt ocupati. Ce faceti? Stati in casa, sperand ca unul din amici sa isi faca timp pentru voi in alta zi, frustrate, pentru ca era vremea asa de misto si ati fi avut chef sa leneviti pe o canapea la umbra, sau ca ati avut o zi grea si ati fi avut nevoie de destindere, sau….mergeti totusi singure? Daca alegeti ultima varianta, sigur veti intalni privirile ciudate aruncate de chelneri si de vecinii de masa, cand vor vedea ca stati singure la masa, fara nici un insotitor.

nima e un organ. Unul cu muschi adica. Si ca orice muschi, sunt formati din fibre. Fibre care se intind si destind., deh! asta-i scopul lor in viata. Sunt muschi, in corp, pe care ii folosim mai rar si altii pe care ii folosim des. Muschii inimii functioneaza continuu, cu alte cuvinte sunt cei mai activi din corp. Hm, cum ar arata un program de fitness pentru inima?
Toti oamenii au inimi (suntem egali din punctul asta de vedere), doar ca ele arata diferit. Unele sunt mai mari si incapatoare, altele mici, adica cu deficienta de spatiul. Sa zicem ca sunt sentimente care trec prin inima si o destind, altele care, dimpotrva, o contracta si unele care o aduc intr-o forma rigida (tzeapana). Despre ele o sa vorbim in sedintele de fitness.

Exact, fetelor! Vorbesc despre genul vostru preferat de barbat! Cel care tace si le face! Cel care te priveste intens, seducator, aruncandu-ti priviri de genul “Esti singura femeie pentru mine in aceasta incapere!”. Cel care te topeste cu un zambet. Cel care iti provoaca un orgasm numai luandu-te de mana ca sa iesiti afara din club la o tigara, unde puteti vorbi in liniste, departe de zgomot, fum, si mai ales…departe de priviri nedorite. Ei bine, dragelor, exact acest moment ar trebui sa fie un moment de alarma pentru voi. Cel in care te invita afara. Un barbat care nu are nimic de ascuns, te tine de mana, te priveste, iti vorbeste si te saruta chiar si in mijlocul unei multimi galagioase si indiscrete.

“- Esti sufletul meu!” ii spuse el. “N-as putea trai fara tine”. O prinse apoi usor de brat si printr-o miscare abila o intoarse cu fata catre el. Ochii ei erau plansi, vazu, si il priveau cu neincredere.
“- Ti-am spus ca nu suport gandul ca te afli in bratele altei femei” suspina ea.
“- Stii ca doar pe tine te iubesc!”
“- Nu stiu nimic, decat ca totul avea un sens pana acum cinci zile, iar astazi nu mai vad nimic, decat o pata neagra”

In ultima vreme ma bantuie cliseele, se pare… Eu una, sunt o sceptica. Nu numai ca nu cred in suflete pereche, dar nici macar nu mai cred in ideea de cuplu, pur si simplu. Si sunt multi ca mine acolo, in lume. Eu una, m-as multumi nu cu ideea “ si au trait fericiti pana la adanci bantraneti”, ci cu ideea mai banala, mai aproape de realitate “si au trait fericiti pentru o vreme”, pana cand au aparut discutiile legate de bani, job, timpul prea putin petrecut acasa, pasiunile ne-comune, prietenii ne-comuni, deci nepotriviti si multe altele de acest gen…

De la divort incoace, am inceput sa iau aminte la ce se intampla in jur. In special, la relatiile celor dragi sau cunoscutilor. Si pe masura ce incepeam sa vad mai multe si sa inteleg diverse mecanisme, m-am ingrozit. Relatiile in ziua de astazi sunt sortite esecului. Fie ca exista sau nu actul care oficializeaza uniunea, nu am vazut pana acum un cuplu fericit. De fapt, nu am intalnit persoana care sa spuna ca a facut alegerea corecta.

Ma adresez acum celor invinsi. Celor care au luptat cu vitejie, care au sperat luptand, au visat Victoria, celor care au sacrificat multe (poate totul) in lupta, celor care au renuntat la multe pentru a avea comoara cea mare, cea de la final, si care au pierdut…pur si simplu. Si nu au pierdut doar o batalie, pentru ca aceia mai au sperante. Ci au pierdut totul….Razboiul!… Si-au vandut casa, au pierdut toata averea, si-au vandut chiar si sufletul pentru premiul cel mare, pentru POTUL FINAL….si care… au pierdut TOT!

Care este viitorul pentru institutia casatoriei? Intreb pentru ca auzim in mod constant despre “dezinstitutionalizarea” casatoriei. Casatoria nu mai ocupa centrul de interes, nu mai are rolul solid de altadata, divortul este in crestere si oamenii se casatoresc mai tarziu. Toate acestea par sa arate o diminuare a importantei casatoriei in multe societati occidentale.

Logica vietii zice ca orice inceput are si un sfarsit si nu degeaba. Adevar evident au ba, omul nu-si poate pastra starile afective in cuva unui perpetuum mobile, alternand sincron, nestingherit pe rotula vietii. Suntem flexibili, experimentali, aspiratoare sentimentale, bureti de senzatii. Inghitim hulpav imagini, producem stari pe care le purtam ascunse in vasul sufletului. Ne adapam cu sunete, culori, amintiri tactilogene, le rumegam ascuns in noapte si le scuipam ca pe un tabac prea mestecat. Si totul se vede pe fata brazdata de timp.

Buna iubitule, ce faci? Ah, ti-am zis “iubitule”…nu am vrut…nu ma lua in seama, era doar o vorba, vroiam doar sa iti spun ca…a fost minunat azi-noapte.

Inca iti simt mirosul imprimat in piele si ma invart printr-o camera care nu mi s-a parut pana ieri ca ar fi atat de mica si atat de goala. Ai venit si cu simpla prezenta m-ai umplut, m-ai completat pentru cateva clipe, mi-ai acoperit tot cerul existentei in asa fel incat nu mai vedeam, simteam, respiram decat pe tine.

OK, titlul e atat de Cosmo incat mi se face mie greata dar cand ai de mers 3 ore si jumatate cu avionul si ai avut proasta inspiratie sa iti iei o singura revista la tine ajungi sa citesti si reclamele la absorbante intime.

Titlul complet din respectiva revista (British Glamour – Nov ’09) era ceva de genul: “Sfaturi pentru cupluri de incercat deseara, maine si intotdeauna” …

Am constatat totusi ca unele sfaturi sunt chiar pertinente, asa ca here we go:

Cand sexul nu mai e ca la inceput (si sa nu aud pe cineva “Vaaai, dar la noi inca e ca la inceput!!” – Shht, asta o spui prietenelor tale ca sa te invidieze, sau tie insati ca sa-ti domolesti frustrarea), cand la orice intalnire nu va puteati lua mainile unul de pe altul, atunci femeia vine cu idei: cine romantice, lumanari, lenjerie….etc.

Ratacesc pe strazi prin multimea de oameni care parca se grabeste sa aduca mai repede in viata lor Craciunul. Magazine pline, rafturi aproape goale, sacose pline de daruri frumos impachetate, rasete si zambete fericite pe chipurile acestor oameni care imi par a avea tot. Oftez si ma adancesc in visuri…

Motto: “Marile dureri nu dor la început. Ele sunt mari pentru că deschid o rană care nu se mai vindecă.” – Mihail Drumes
Se spune ca prima taietura e cea mai adanca. Doare cel mai tare. Pentru ca e prima, pentru ca esti lipsit de experienta si pentru ca socul durerii te lasa sleit de puteri, incapabil sa reactionezi si sa incerci sa minimalizezi daunele. Asa ca prima oara cand esti ranit lasa urme pe care nu le uiti niciodata.

“A…alo?” se aude o voce tremuranda la capatul celalalt al telefonului.
“Mmda? Stii cat e ceasul?”
“Da..da, stiu, scuza-ma, nu trebuia sa te sun”. Imi dau seama ca o incearca plansul. E serios, altfel nu m-ar fi sunat. Si mai ales, nu
m-ar fi sunat la 4 dimineata.
“Nu, nu, e ok ca m-ai sunat. Ce s-a intamplat? Vrei sa vin sa te iau?”

5, 10, 20 de ani? Când devine prea bătrân? Când diferenţa de vârstă devine un impediment major? Fetele visează un barbat realizat, care le poate proteja, ajuta cu un sfat, care ştie să le înţeleagă şi să le asculte. Hai să vedem ce avantaje şi dezavantaje implică această diferenţă.

Se ştie că bărbaţii se maturizează mult mai greu decât femeile. Sau niciodată. Dacă el e mai mic sau de aproape aceeaşi vâstă, apar certuri din tot felul de prostii. La 20 şi ceva de ani bărbaţii au în cap fotbal, sex şi masini. Ţi-ai dori să te înţeleagă, să fie alături de tine măcar cu un sfat, dar el doar se preface sau chiar crede că înţelege. Şi atunci, începi să regreţi că nu ţi-ai ales unul “mai mare”.

Dupa cum precizeaza Dr. Theresa Rose, psiholog specializat in relatii, femeile sunt atrase de ‘baietii rai” pentru ca – mai mult decat romantismul in sine – reprezinta ceva nou si diferit. “Este atinsa o coarda sensibila a oamenilor, cand apare ceva nou, palpitant si periculos” , spune ea. “Si in timp ce cineva din afara s-ar putea intreba ‘De ce e cu tipul asta? E piaza rea,’ satisface o nevoie psihologica”, una care, spune ea, rezoneaza de cele mai multe ori cu ceva din trecutul persoanei respective.

Unii spun ca relatiile virtuale sunt o moda sau ca sunt in trend acum. Eu spun ca e doar o evolutie fireasca a lucrurilor, datorata in primul rand evolutiei tehnologiei care ne-a impins granitele surselor de informare si cunoastere peste hotarele tarii si chiar peste continente…

Cum faci sa obtii cea mai mare placere pe care ti-o poate oferi o partida de sex? Cum ajungi la orgasmul zdruncinator dupa care trebuie sa bei apa si sa te asezi jos ca sa iti opresti picioarele din tremurat? Care este cea mai buna pozitie pentru facut sex?

Care este cea mai importanta zona erogena? Este creierul principalul organ sexual asa cum se spune? Exista niste tehnici pe care le-ai putea invata si apoi exersa pana la perfectiune?

Gandurile de mai jos s-au nascut candva demult si-au crescut chinuit, picatura cu picatura, invalmasite in subconstient. Iesirea din umbra, revelatia, s-a produs intr-o seara de vara, cand privind un dans a carui coregrafie se numea Dependenta, m-am regasit in fata alba si stoarsa de vlaga, aproape o naluca, a dansatoarei si l-am regasit si pe el, Viciul, Toxicul, intr-o ipostaza edificatoare.