Inima e un organ. Unul cu muschi adica. Si ca orice muschi, sunt formati din fibre. Fibre care se intind si destind., deh! asta-i scopul lor in viata. Sunt muschi, in corp, pe care ii folosim mai rar si altii pe care ii folosim des. Muschii inimii functioneaza continuu, cu alte cuvinte sunt cei mai activi din corp. Hm, cum ar arata un program de fitness pentru inima?
Toti oamenii au inimi (suntem egali din punctul asta de vedere), doar ca ele arata diferit. Unele sunt mai mari si incapatoare, altele mici, adica cu deficienta de spatiul. Sa zicem ca sunt sentimente care trec prin inima si o destind, altele care, dimpotrva, o contracta si unele care o aduc intr-o forma rigida (tzeapana). Despre ele o sa vorbim in sedintele de fitness.
“- Hai sa facem un antrenament!”, zise ea desfacandu-se la camasa. “Eu simt ca am lancezit… Am si avut tensiune mica azi. Am pus pe seama vremii, …stii, presiune atmosferica mica, umezeala, d-astea”.
“- Hanny, nu sunt in cea mai buna forma astazi. Am avut de rezolvat o carutza de probleme la servici, ma doare capul! Vrei sa fac si infarct?” rase el zgomotos, dupa ce isi scoase picioarele din pantofii Paciotti, maro.
“- Dragul meu, daca faci infarct, te voi resuscita cu cea mai mare placere. Ai uitat ca tocmai am terminat cursurile de prim ajutor? Ai fi primul meu pacient.” Se apropie de el cu miscari moi si-l cuprinse dragastos de mijloc. “Uite, vrei sa-ti arat cum te readuc la viata?…” Ii prinse cu mana stanga mandibula si o stranse aproape puternic intre police si index, aplicand o presiune simultana pe incheietura dintre maxilar si mandibula. Cand gura lui se deschise involuntar, il saruta apasat transferandu-i o cantitate substantiala de aer din gura ei. “Gata! traiesti.” Isi desprinse mana de pe fata lui si se prabusi in hohote de ras pe canapeaua de langa fereastra. Afara era o vreme greu de descris. Cerul era “imbibat” in vreo patru nuante de gri, cadea o ploaie marunta de abia se vedeau stropii si aerul era insuportabil de cald. Din cand in cand vantul se ratacea printre frunzele copacului din fata balconului, care aveau o culoare indecisa. “Mne”, isi spuse ea in gand, “N-am sa stau sa ma uit la televizor pe vremea asta.” Se uita la ceas, era 9 fara un sfert. Prea devreme ca sa-si faca tabieturile de culcare, prea tarziu ca sa mai intreprinda ceva in oras. “Hai sa facem un antrenament!” repeta, de data asta afisand un zambet candid, rugator chiar.
“- Bineee…, dar nu mai mult de juma’ de ora, te rog. Incepe un meci la 9:30, vreau sa-l vad.”
“- Cine joaca?”
“- Anglia cu America. Am sa stau sa vad meciul acasa, daca n-ai nimic impotriva.”
“- Poti sa vezi meciul unde vrei tu, eu am sa ma duc in dormitor sa meditez… De fapt, nu, am sa stau cu tine, cat vezi meciul.”
“- N-ai mai stat de mult cu mine cand ma uit la un meci. Ai de gand sa-mi spui ceva important in seara asta? S-a intamplat ceva, hanny?”
“- A, nu, nimic, nimicutz!” rase ea gudurandu-se. “Doar ca ultima data cand te-am auzit vorbind porcos m-am excitat. Presimt ca Anglia o sa joace prost in seara asta. Si ma gandesc ca dupa meci, …cine stie, poate o sa facem dragoste.”
“- Nu-mi place presimtirea asta a ta. De fapt, de cand ai tu presentimente in ce priveste fotbalul?”
“- N-am. Dar face parte din antrenament, puiule. Imagineaza-ti ca am”.
“- Bine, imi imaginez. Nu, mai bine hai sa schimbam tema. Vreau un antrenament pe bune. Incepem?”
“- Da, te las pe tine sa alegi de data asta. Hai, e deja 9 si vreau sa-ti dau si sa mananci, sa fac cina adica, pana nu te captiveaza total meciul ala.”
“- Sa zicem ca suntem amandoi acasa, dupa o zi istovitoare de munca, ca azi. Venim la ora obisnuita de la serivici, ne e foame, suntem obositi si rutina e aceeasi. Doar ca avem copii, …sa zicem doi. Tu vrei sa concediezi dadaca si sa o aduci pe mama ta sa stea cu noi, cu copiii. Numai ca eu n-am sa fiu niciodata de acord cu ideea asta. O iubesc pe mama ta, nu ma intelege gresit, dar nu pot sa accept gandul ca va sta aici, permanent si irevocabil. Trebuie sa intelegi, hanny, ca tin la intimitatea noastra, vreau sa fim o familie formata din doi parinti si copii, nimic mai mult.”
“- Ba tu trebuie sa intelegi, puiule, ca m-am saturat sa tot schimb o dadaca dupa alta si ca vreau ca atata timp cat sunt pleacata de acasa sa-mi pot vedea linistita de treaba, fara gandul ca nu stiu ce li se intampla copiilor mei, …nostrii. Mama e cea mai buna varianta, stii doar ca ori de cate ori am avut nevoie de ajutorul ei, a fost prima care ne-a fost aproape.”
“- Te inteleg perfect, am aceeasi parere buna despre mama ta pe care am avut-o inca de la inceput. Tocmai d-asta nu vreau sa se mute la noi, nu vreau sa-mi schimb parerea despre ea. Trebuie sa te obisnuiesti si tu cu gandul ca acum eu si copiii suntem familia ta, ca parintii sunt doar radacinile. Poate ca asta inseamna sa iti constientizezi ceva mai mult rolul in familie, hanny. Sa devi o super-femeie si sa faci totul ca familia, caminul, …eu si copii adica, sa avem langa noi ceea ce ne-am dorit si avem nevoie. Va trebui poate sa iti petreci mai tot timpul liber acasa, sa renunti la seara cu fetele din fiecare saptamana, la teatru, la concertele tale de la Big-Mamou, …uite, poti sa te intalnesti cu prietenele tale din doua in doua saptamani, sa zicem. Ai mai putea sa faci mai multe lucruri de-o data, atunci cand esti acasa, asa cum faci la servici cand ai deadline-uri suprapuse la mai multe proiecte sau cand seful iti cere urgent 3 lucruri in acelasi timp. Poti sa speli rufele, sa gatesti, sa iesi cu copiii in parc si sa imi calci camasile in timp ce-ti usuci parul. Multe femei fac asta, ..am vazut in filme!” Abia isi putu stapani un chicot ironic si ca sa nu o supere, isi intoarse fata catre geam, atent la ploaia de afara.
“- Sa stii ca m-am gandit la asta. As vrea sa fiu o super-femeie si sa n-o amestcam pe mama in toata treaba asta cu copiii. Nici mie nu mi-e usor sa stau in aceeasi casa cu ea. Stii ca suntem firi diferite si eu ii seman lui tata. Iar tata a parasit-o. Probabil ca asta as fi facut si eu daca eram barbatul ei, dar mai bine ca i-am fost fiica, am putut s-o iubesc mai mult dupa ce am plecat de-acasa, decat atunci cand eram mica si ma stangea, uneori, la piept. ” raspunse ea aproape fara sa respire. Trase apoi adanc aer in piept, simtea ca-i crecuse pulsul si antrenamentul asta abia incepuse. Trebuia sa dozeze efortul, altfel putea sa i se puna – cine stie – un carcel. La inima carceii sunt periculosi. Stia ca nu-si poate permite acuma unul, facusera deja planuri pentru weekend si si-ar fi reprosat toata saptamana urmatoare, daca din cauza ei s-ar fi zadarnicit.
“- Mi-ar fi mai usor daca as primi un ajutor in casa, daca nu vine mama, va trebui sa gasim alta solutie. Nu am incredere in femei straine, trebuie sa intelegi ca aici e cuibul nostru, o oaza unde ne racorim dupa arsita zilei, templul unde ne odihnim genunchii si sufletul daca vrei. Nimeni nu vreau sa tulbure locul asta… As putea sa folosesc zeci de argumente ca sa te conving sa o aducem pe mama la noi, stiu insa ca viata noastra nu va mai fi la fel, cu ea aici. Ar mai fi o solutie, una pe care sa o aplicam amandoi.”
“- Si care ar fi aia, hanny?” intreba el putin nerabdator, in timp ce se uita la ceas. “Vrei sa ma fac musulman? Sa-mi mai iau o nevasta?” aproape ca izbucni in ras, insa isi aminti ca ea lua foarte in serios antrenamentele astea si nu vroia sa o supere acuma, inainte de meci.
“- Da, puiule, ai putea sa-ti mai iei o nevasta si eu inca un barbat, am fi atunci patru adulti cu doi copii, deja se diminueaza intensitatea problemelor familiare, e o solutie. Doar ca, vezi tu, eu sunt ortodoxa prin convingere si nu-mi voi trada religia de dragul unui futai in grup si a distribuirii sarcinilor casnice si parintesti. Poate te intereseaza sa faci tu ceva mai mult pentru copii si pentru casa si sa nu mai lasi totul sa apese pe umerii mei. In fond, suntem in aceeasi caruta si chiar daca tie iti place sa tii mereu hatzurile, nu inseamna ca nu poti sa te mai dai din cand in cand jos si sa repari cate o roata cand se poticneste. Sau sa mai iei cateodata apa si merinde pentru drum. Sau haine pentru copii. Sau flori pentru invatatoare. Ma rog, un vizitiu e un vizitiu, menit sa conduca, da’ cand caruta nu mai merge, ce mai are el de condus?…”
“- Iti dai seama ca nu pot face asta! Eu am prea multe sarcini la servici, prea multa raspundere care apasa pe capul meu, nu sunt in stare sa devin casnic si sa astept de la tine sa aduci la fel de multi bani ca mine acasa, chiar daca mi-as dori sa ma potrivesc, uneori, cu rolul asta.”
“- Adica eu pot sa fac tot ce-mi ceri, sa fiu o super-femeie, la o adica, dar tu nu poti sa-ti asumi un rol pe care multi barbati il considera o provocare si o implinire a vietii moderne, in cele din urma?” Isi trecu mainile prin par ca si cum ar fi dorit sa aseze mai bine gandul care tocmai I se furisase in minte. “Asta e barbatul cu care m-am maritat? Asa trebuia sa arate viata mea de familie? Un deal pe care trebuie sa il refuz ca sa pot sa simt ca traiesc sau sa-l accept ca sa nu intru in gura lumii si sa-mi asigur o batranete linistita?”
El tacu si parea tot mai interesat de vreme. Deschise geamul in timp ce ea incepuse sa masoare sufageria cu pasi marunti. Era tot mai clar ca antrenementele astea pe care ea le provoca destul de des in ultima vreme, n-aveau sa duca la nimic bun. Poate ca ei ii foloseau intr-o oarecare masura, avea nevoie de ele sau, cine stie, isi rezolva prin ele problemele hormonale. In fond, sunt mai rentabile decat sedintele la psiholog. Faptul ca nu putea ramane insarcinata fusese acceptat de amandoi ca o circumstanta favorabila, mai ales ca fusesera amanoi copii singuri la parinti si nu-si aminteau prea multe lucruri placute din copilaria lor. Doar ca ea suferea inca, stia asta, simtea mai bine zis, din felul in care ea se comporta in preajma copiilor. De fiecare data cand mergeau in vizita la prietenii lor care aveau copii, ea se intorcea acasa ingandurata. Fara sa vorbeasca, fara sa incerce sa-i explice ceva, femeia de langa el traia cu un sentiment matern refulat, care aparea de cate ori avea ocazia, din cine stie ce ungher al inimii, ca un actor in rol secundar, imbracat strident si cu voce puternica, in mijlocul scenei, exact acolo unde reflectoarele luminau cel mai tare. D-aia si incerca el, fara convingere insa, sa foloseasca “actorul” asta in antrenementele pe care ea le tot provoca. Credea ca astfel o va vindeca de dorinta “rebela” de a deveni mama. Nu-si dadea insa seama de un lucru: cu cat incerca el sa o faca sa sufere mai mult, in timpul antrenamentelor, cu atat inima ei devenea mai puternica, mai elastica si cu tonus mai bun. Pentru ea antrenamentele devenisera ceva foarte serios, iar muschii inimii ei o sustineau din ce in ce mai bine.
“- Hanny, incepe meciul, in 5 minute! Vrei sa te uiti cu mine?”
“- As vrea sa terminam antrenamentul, daca nu te superi. Nu mai dureaza decat cel mult 5 minute.”
“- Bine, ar trebui insa sa pregatesti si ceva de mancare, pana nu o sa inceapa ulcerul meu sa-ti faca reprosuri.” – zambi si o prinse de degetul cel mare de la mana ei stanga care cazuse moale pe bratul fotoliului in care se asezaze, langa el.
“- Ce-ai zice daca de maine nu m-ai mai vedea niciodata?” Intreba ea cu o voce calma, fara nuante, ca si cum ar fi citit un rand dintr-un script. “Daca as pleca pentru totdeauna din casa asta, din viata ta, din problemele noastre cotidiene, fara motiv si fara echivoc?”
“- Asta e o tema noua pentru antrenamentele noastre?” intreba el usor confuz.
“- Si da si nu. M-am gandit de multe ori sa te parasesc, sa plec pur si simplu, fara sa-ti spun, sa-ti las o scrisoare pe masa …sau asa ceva. Mi-am dorit de multe ori sa pot face asta. Nu m-am antrenat suficient insa”
“- Hanny, nu inteleg! Ce s-a intamplat cu tine? S-a intamplat ceva cu noi?! Adica, ..ceva ce nu stiu eu? Nu glumi cu lucrul asta, te rog, nu sunt in cea mai buna forma astazi, ti-am spus. Si incepe si meciul in fix 2 minute. Hai, nu te prosti! …zi-mi ca te joci cu mine si uite, eu ma bucur sa fiu jucaria ta. Nimic nu mi-a placut mai mult cand sunt cu tine, decat sa te distrez, sa te vad fericita.”
“- Nu mi-ai raspuns la intrebare” ii zise ea privindu-l fara sa clipeasca. “Eu vreau sa stiu ce ai face, daca maine nu m-ai mai gasi aici si nu m-ai mai vedea in nici una din zilele vietii tale.”
“- Tu vorbesti serios?” Ahhh, iar o sa piarda inceputul meciului! Isi reprosa in gand ca acceptase sa inceapa antrenamentul la 9, adica fix cu o jumatate de ora inainte de meci. Putea sa o refuze de la inceput, sa se scuze ca-l doare capul sau ceva si sa manance un sandvici in jumatatea asta de ora. Acum o sa-l doara si capul si stomacul in acelasi timp si, daca meciul se va termina in favoarea Americii, va fi de departe cea mai tampita seara din saptamana asta.
“- Cat se poate de serios”, zise ea, banuind la ce se gandeste. Il cunostea prea bine, petrecusera impreuna 10 ani, din care cei mai multi frumosi. Nimeni nu-l cunostea mai bine decat ea. Stia ca nu avea sa primeasca un raspuns la intrebarea ei, insa lipsa unui raspuns era, de fapt, exact ce-i trebuia. Pregatise scrisoarea pentru el inca de dimineata. Dupa cafea, seful ei plecase la o intalnire cu ceilalti colegi din biroul de vanzari, era un proiect mare pentru un client mai vechi si ea era singura care nu participase. Avusese asadar timp sa-i scrie scrisoarea pe care urma sa i-o lase a doua zi pe masa, dupa ce el ar fi plecat la birou. El pleaca intotdeauna primul. La 8 – 8:15. Ea iese pe usa la 8:30 in fiecare dimineata. Fiecare porneste intr-o alta directie, birourile lor sunt in doua capete diferite ale orasului. Nu se intalnesc decat seara, dupa program. Si dimineata, la baie. Se pregatise toata ziua pentru momentul asta. Isi adunase lucrurile in doua valize pe care le pusese in balcon, sub nisa unde stateau suporturile de flori. …Ce se va intampla cu florile ei? Uitase de ele. Nu-i placea deloc gandul ca se vor ofili, dupa ce va pleca. Hotari sa scrie peste noapte un post scriptum si sa-l roage sa dea florile cadou vecinilor ei care aveau copii, pisici, un caine si papagal. Aveau si flori, dar nu le stricau cateva in plus.
“- Hanny, continuam maine antrenentul asta, ok? Uie, iti promit ca vin mai devreme de la servici, o sa facem o ora.” Apasa pe butonul telecomenzii si prima imagine pe care o vazu a fost un sut puternic pe poarta, pe care Green l-a deviat in bara si de acolo in corner. O lovitura de colt! “Ahh! La fix.” ii venea sa-si frece palmele, dar se multumi sa-si incordeze privirea si simti cum inima incepe sa-i bata mai tare.
Isi parca masina pe locul din spatele blocului unde o putea vedea de la geam, locul lui obisnuit si tranti usor portiera cu cotul. Mainile ii erau ocupate, adusese de la birou mai multe dosare si laptopul si mai avea si geanta cu echipamentul de tenis. Isi aminti exact cand apasa pe butonul liftului ca uitase in masina CD-ul pe care i-l promisese ei, pe care il rugase sa il aduca de la birou inca de saptamana trecuta. Un soft de arhivare documente de care avea ea nevoie la servici. Isi facuse deja zeci de reprosuri ca nu i-l adusese in ziua in care l-a rugat. S-a intors la masina, a deschis usa, a insfacat din torpedou CD-ul si a inchis din nou portiera cu aceeasi miscare a cotului. “Zdrang!” S-a auzit de data asta. Era grabit. Da, ii promisese ca astazi vor face o ora de antrenament pentru inima. Aproape a alergat de la usa liftului pana la cea a apartamentului, apoi a trebuit sa lase tot ce avea in maini jos si sa descuie usa. In cateva minute avea sa apara si ea, era sigur. Ea nu intarzia aproape nicidata. Nu lucra peste program, iar cumparaturile le facea o data pe saptamana, in weekend. Daca mergea undeva seara, dupa program, il suna si ii spunea din timp. Astazi nu sunase deloc. Nici el n-a sunat-o, a fost prea prins si prea repede a trecut timpul. A lasat tot bagajul in hol si si-a desfacut cu un gest brusc cravata. Apoi nasturele de sus de la camasa, tolanit pe jumatate pe canapea si cautand din ochi telecomanda. Era, evident, pe masuta din fata lui, deasupra unui plic. Le apuca pe amandoua de-o data, plicul si telecomanda, apasa pe un buton la intamplare si-si desfacu cravata de tot, incercand sa-si scoata cu o mana si sacoul. Il arunca neatent pe jos, desi tintise fotoliul. “Scrisoare? De unde? Si pentru cine?!”. O tinu cateva clipe intre degete, desi curiozitatea il stapanise cu totul si palmele ii transpirau din ce in ce mai tare. Isi privi chipul obosit in oglinda din dreapta lui, acolo unde de obicei stateau post-it-urile pe care si le lasau unul altuia, cand aparea ceva neprevazut. Deschise cu miscari lente scrisoarea si o citi prima oara. O aseza apoi pe masa si in urmatoarele ore, pe care le petrecu in fotoliu in aceeasi camasa si pantaloni in care venise de la servici, citi scrisearea de cateva zeci de ori. Inima lui era acum mica si fara vlaga. Nu suferise nicicand mai mult.
To be continued…
Intra si discuta cu noi in Forum despre acest subiect!
Un articol de Cria
Copyright©fabulous-chicas.ro – O scrisoare
De doua zile ma tot gandesc cum sa incep acest text. Ma strabat atatea ganduri si ma ineaca atatea lacrimi, incat atunci cand incerc sa le astern pe hartie se transforma intr-o gramada indescifrabila de cuvinte ude, care nu vor sa isi gaseasca ordinea in fraze.
